Tabăra de Cercetare a Biodiversităţii Acvatice 2010 – Maramureş

foto: Tăul Morărenilor

În perioada 14-21 iulie 2010 a avut loc în Maramureşul Istoric o tabără de cercetare a biodiversităţii acvatice, organizată în cadrul Asociaţiei Valea Verde şi a Danube Environmental Forum, urmată imediat de CeeWeb Academy. Printre scopurile principale ale taberei au fost îmbunătăţirea capacităţilor de munca în teren a tinerilor naturalişti, întărirea cooperării internaţionale şi interdisciplinare la nivel interpersonal şi contribuţia la adâncirea cunoaşterii biodiversităţii acvatice maramureşene.

Peter Lengyel: În privinţa organizării campaniilor de cercetare, este vitală experienţa acumulată pe parcursul anilor, ca participant şi mai ales ca organizator. Limitările în privinţa resurselor financiare, de timp, disponibilitatea specialiştilor, se combină cu aspecte legate de compatibilitatea dintre personalităţi, riscuri de variate feluri… etc. Desigur, cel mai uşor este să zici: nu se poate. Dar apoi îţi aduci aminte: dacă nu noi, cine? Dacă nu acum, când? Aşa că bei o cafea şi te apuci de muncă!


Foto: Lansarea bărcilor pe cursul mijlociu al Izei

De ce este bine să existe o astfel de tabără de cercetare? Interrelaţia dintre cercetători consacraţi şi tineri interesaţi de natură, studenţi sau persoane care au terminat o facultate de profil dar nu au avut experienţa cercetărilor de teren… interrelaţionarea dintre oameni din diferite ţări şi provenind din diferite culturi… trebuie să fie un fenomen interesant. Mai mult decât atât, utile sunt şi discuţiile dintre specialişti din diferite subdomenii ale cercetării naturii, astfel încât se ajunge la o mai bună înţelegere a realităţilor. Ajutorul fizic oferit de tineri specialiştilor în diverse acţiuni, de la colectarea probelor, încărcarea şi descarcărea echipamentelor, vâslirea cu bărcile în locuri greu accesibile, menţinerea bărcilor în curentul de apă din râu duc la o întărire a cooperării. Aşadar, tinerii nu doar că observă metodologia de cercetare, prelevare a probelor, sortare, analiză taxonomică etc, ci contribuie efectiv la succesul cercetării.

O altă chestiune interesantă este interacţiunea dintre 1. oameni de ştiinţă/ cercetători ecologi şi 2. ecologişti militanţi pentru protecţia mediului/ conservarea biodiversităţii. Deşi ambele grupuri se ocupă de natură, pot exista viziuni relativ diferite, încadrate sub prioritatea 1. de a cunoaşte cu orice preţ şi 2. de a proteja cu orice preţ. În contextul realităţilor noastre europene, mai greu se poate proteja ceva ce nu este cunoscut, aşa că este mare nevoie de omul de ştiinţă. La fel, cunoaşterea nu înseamnă neaparat acţiune, aşa că este nevoie de entuziasmul ecologiştilor militanţi. Pe la noi aceste două ‘tabere’ nu au încă o cooperare atât de închegată pe cât ar fi ea de natural să existe.

A ajunge cu echipamentele în locurile ‘dure’ în bune cazuri pe drumuri umblate de TAFuri, prin argile îmbibate cu apele ploilor abundente, a fost o încercare “la limită” până şi cu Land Rover şi troliu… Arbore căzut peste ‘pârtia’ prin care coborâm… şi boncănitul cu securea, furtuna cu fulgere şi bubuituri cam prea agresive când eşti cu bărcile pe râul Iza şi ‘recuperarea oamenilor’ traşi la mal în locuri inaccesibile… interesant.

Foto: Tăurile de la Hoteni

Hoteni. Cât de frumos este să priveşti în linişte patrularea şarpelui de casă (Natrix natrix) care înoata pe la margini de lac al Hotenilor? Îl poţi admira zeci de minute, când intră prin vegetaţie, când reapare pe luciul apei, verifică situaţia în orice loc cu pradă potenţială, iar când îl observă, peştii şi broaştele se refugiază grabnic în adâncuri… Libelule şi alte libelule, cârduri de peşti despre care nu se ştie aproape nimic. Dar şi mulţi tăuni, ţânţari şi urzici, plante ţepoase printre care trebuie să treci ca să ajungi în locuri cu plante carnivore şi ţestoase de baltă.

Foto: Tăul Morărenilor

Tăul Morărenilor. Ajungem aici cu barca! Poate că suntem chiar primii, poate nu a mai plutit nimeni pe aceste ape ascunse? Dar a găsi prin pădure şi vegetaţia luxuriantă un loc unde să ajungem rezonabil la apă? Cât de superb se oglindeşte în lac Creasta Cocoşului… fantastic de frumos. Măsurăm adâncimea apei în multe locuri şi ajungem la concluzia că are 6,9 m în punctul cel mai adânc. Admirăm şi un şoim călător care ne vizitează… nu este necunoscut în zona Crestei Cocoşului.

Foto: Lacul Găvrilă, Ocna Şugatag

Apoi vizite pe la lacurile sărate de la Ocna Şugatag; prin lunca Tisei după castor; cu bărcile pe Iza… prundăraşi guleraţi mici, pescăruş albastru, chire de baltă; pe lacul Tepliţe după bizami şi găinuşe de baltă, lişiţe şi stârci pitici; prin pod de biserică după 1200 de lilieci… impresionant să îi vezi că nu au fost stârpiţi cu toate că a fost făcută o încercare… Însă castorii de la Sarasău nu prea mai aveau semne evidente ale prezenţei lor în locurile unde anterior şi-au construit barajele. Din spusele unui localnic prin a cărui curte am ieşit la drum, pare că au fost vânaţi de vânătorii locului… zicea să întrebăm primarul…

Dar hai să vedem impresiile câtorva dintre colegii care au participat la această acţiune:

Karina Battes: Privind campania de colectare de probe biologice de alge şi nevertebrate acvatice din câteva ecosisteme acvatice din Maramureş. Regiunea Maramureşului Istoric, extinsă în bazinele râurilor Iza şi Vişeu până la vărsarea lor în Tisa, are un potenţial uriaş în ceea ce priveşte cercetările de floră şi faună de nevertebrate acvatice. Puţinele studii anterioare ce au avut ca subiect studiul algelor sau a nevertebratelor acvatice (organisme planctonice sau bentonice) şi inaccesibilitatea unor ecosisteme acvatice recomandă această regiune ca o „terra incognita” ce merită aprofundată într-un cadru mai extins, considerând toate compartimentele biodiversităţii acvatice.

Sigur că cele mai spectaculoase momente au fost cele în care echipa încerca să ajungă în locuri greu accesibile (uneori imposibile la prima vedere…). Din acest punct de vedere, drumul spre Tăul Morărenilor (localizat la o altitudine de 800 m şi ascuns turiştilor neavizaţi) a fost cel mai interesant moment al expediţiei. Obstacolele trecute (copaci doborâţi în drumul forestier ce blocau accesul, împotmolirea maşinii în substratul moale datorat ploilor abundente) nu au făcut decât să sporească bucuria găsirii lacului de o frumuseţe rară. Pe lângă satisfacţia omului-cuceritor, care reuşeşte să pătrundă în locuri greu accesibile, zonele izolate din punct de vedere geografic pot aduce satisfacţii şi surprize de natură ştiinţifică, în aceste ecosisteme acvatice putând exista specii izolate reproductiv, care au evoluat diferit de „rudele” lor la care fluxul de gene nu a fost blocat.

Ilie Telcean: În râul Iza în zona Onceşti a fost constatată prezenţa somnului (Silurus glanis) care este o noutate în materie de ihtiofaună pentru cercetările noastre în apele maramureşene. Întâmplarea face ca exemplarul observat să nu poată fi capturat, deoarece având o talie mare, a lovit platforma bărcii şi a intrat în apele adânci de sub ea. De regulă, la speciile prădătoare nocturne colonizarea de noi teritorii apare prin exemplare solitare de talie mare, şi nu prin juvenili; putem să ne aşteptăm şi la o consolidare a prezenţei acestei specii în apele cu adâncimi mai mari ale Izei. Există o singură menţionare a speciei din Iza în date ştiinţifice anterioare (P. Bacalu 1997, conform căruia în Iza localnicii atestă prezenţa somnului Silurus glanis amonte până în zona dintre Rozavlea şi Strâmtura). Coridorul Tisei superioare deţine această specie, aşa că prezenţa acesteia în Iza este explicabilă. Metoda de cercetare utilizată (bărci, echipament de electronarcoză) a permis o detaliere a viziunii asupra componenţei ihtiofaunei râului Iza cât şi a relaţiei dintre tipurile de habitat şi numărul de specii existente în acestea. Pentru prima dată a fost posibilă parcurgerea a cca 16 km din sectorul mijlociu şi inferior al Izei, pe apă. Un avantaj a fost reprezentat de cota ridicată a râului, ca rezultat al perioadei ploioase. O altă semnalare de interes a fost morunaşul (Vimba vimba carinata), care a fost capturat în zona Grădina Morii de la Sighet.

Foto: Morunaş (Vimba vimba carinata)

Există câteva aspecte negative constatate, referitor la calitatea apei în vecinătatea zonelor locuite: de exemplu, canalizările directe şi cele care aduc scurgeri de ape ce nu pot fi controlate în privinţa conţinutului de poluanţi. Ihtiofauna din zona acestor scurgeri este complet modificată şi este alcătuită dintr-un număr redus de specii cum sunt Alburnus alburnus – oblete, Alburnoides bipunctatus – beldiţa, şi, în majoritatea cazurilor pe lângă acestea apare şi Leuciscus cephalus – clean comun; în aceste locuri dispar unele specii care sunt mai sensibile, cum este Telestes souffia – clean dungat, Sabanejewia aurata – câră, Gobio uranoscopus – porcuşor de vaduri, Gobio kessleri – petroc, specii frecvente în trecut pe întinse regiuni ale râului Iza. Spre deosebire de anii 2007-2009, sa constatat modificarea localizării speciei Telestes souffia, astfel că au fost găsite exemplare numeroase în locuri caracterizate de ape mici, abundenţa mare a hranei bentonice şi curenţi reduşi ai apei; un astfel de exemplu ar fi gura de vărsare a Ronişoarei, o zonă caracterizată de adâncime mică şi puternică luminare a albiei; fenomenul care stă la baza acestei distribuţii nu a fost încă îndeajuns studiat de noi, dar îl avem în vedere pentru viitoare acţiuni.

Referitor la diversitatea ihtiofaunei râului Iza, pe durata cercetărilor din luna iulie 2010, în sectorul mijlociu şi inferior am întâlnit un număr de 14 specii de peşti, dintre care aşa cum am menţionat anterior, două specii constituie cazuri interesante. Pe durata cercetărilor noastre anterioare (2007-2009) au fost identificate un total de 19 specii native de peşti şi una de ciclostomi (Eudontomyzon danfordi). Este adevărat că aici sunt cuprinse şi acele specii care în mod obişnuit trăiesc în sectoarele superioare ale râurilor şi în afluenţi, ele lipsind în sectorul Izei studiat de noi în această campanie. Boarţa – Rhodeus sericeus – este una dintre speciile cu răspândire limitată în cursul inferior al râului, acolo unde se află depozite de sedimente şi o populaţie stabilă de scoici (Unionidae) cu ajutorul cărora aceşti peşti se reproduc. Trebuie menţionat faptul că acest peşte este ostracofil (în sens generativ). Prezenţa sa este un indiciu pentru o calitate bună a apelor, pornind de la faptul că menţinerea populaţiilor de bivalve în râuri este condiţionată de lipsa deversării de ape industriale (în special cele încărcate cu metale grele). Mihalţul – Lota lota – este o specie care prezintă activitate nocturnă şi este mai mobil în perioada rece a anului, când poate parcurge sectoare lungi ale râurilor, fiind găsit şi în locuri din care se considera că lipseşte. Noi am întâlnit această specie în apropierea Sighetului, însă prezenţa sa este confirmată şi mult mai amonte.

Cele două specii de zglăvoc – Cottus gobio şi C. poecilopus– sunt privite de către localnici ca fiind aceeaşi specie; diferenţele de natură morfologică sunt destul de discrete; referitor la distribuţia celor două specii în bazinul Izei, Cottus poecilopus este cea mai răspândită şi populaţiile sale ocupă atât cursul principal al Izei în zona de izvor cât şi afluenţii săi cu specific montan; cealaltă specie, C. gobio este prezentă numai într-un mic afluent secundar al râului Mara (pârâul Alb) şi pare complet izolată de populaţia din culoarul Tisei; localizarea sa poate fi considerată ca fiind un fragment din vechiul areal mai extins sau un areal relict. În cele din urmă vom menţiona ciclostomul Eudontomyzon danfordi – până în prezent avem cunoştintă numai de două populaţii sustenabile în bazinul Izei, la zona de la izvoarele Izei şi pe afluentul Mara amonte de şantierul de la baraj. În urma ultimelor cercetări desfăşurate pe râul Mara, am constatat o reducere a acestei populaţii; în special datorită creşterii nivelului apei la locul de captare amonte baraj, a dispărut locul de dezvoltare a larvelor acestora, numite amoceţi. În acea regiune am întâlnit în anul 2008 cea mai consistentă aglomerare de amoceţi. Este bine să fie adusă în discuţie această pierdere cauzată de proiectele „grandioase” ale omului. În general, fenomenul pierderii unor specii sau populaţii ale unor specii de peşti importante din punct de vedere ştiinţific trece neobservat, mai ales pentru că în tăcerea apelor acest lucru nu se vede, şi ca urmare pare să nu deranjeze pe nimeni.

Foto: Morunaş (Vimba vimba carinata)

Ioan Coroiu: Orice zonă geografică este o pată albă până nu o cunoşti. După mai multe peregrinări prin Maramureşul Istoric m-am îndrăgostit iremediabil de el şi-mi este tot mai clar că-i un ţinut cu totul aparte pe harta României ca realitate şi potenţial ecologic, patrimoniu etnografic etc. Desigur, afirmaţiile au nevoie de argumente (acestea pot avea un anumit grad de subiectivitate dar mi le asum).

Maramureşul Istoric este un mozaic de habitate naturale şi seminaturale, concentrate pe o suprafaţă relativ restrânsă. Când mă refer la cele seminaturale le am în verdere pe cele în care omul practică încă o agricultură tradiţională (şi, desigur, puţin performantă). Dar acest fapt poate fi un argument forte pentru un turism ecologic.

Cele trei cursuri de apă (Mara, Iza şi Vişeu) nu sunt poluate chimic, adică nu au deversări industriale pe parcursul lor, ceea ce face din acest Maramureş un sit de stabilitate ecologică pe termen lung; poluarea apelor cu rumeguş nu este un cotraargument deoarece este consecinţa unei conjuncturi politico-economice şi poate fi stopată oricând, fără consecinţe semnificative; mai problematice sunt scurgerile din unele exploatări miniere abandonate în bazinul Vişeului.

Foto: Arbore căzut peste drumul de acces la Tăul Morărenilor… blochează înaintarea, pentru o vreme…

Am văzut în Maramureş o aparentă ciudăţenie (am bătut mult ţara mea, dar nu-mi aduc aminte să fi văzut în altă parte), anume arinişurile de spinare (poate denumirea găsită de mine nu este cea mai sugestivă); adică păduri întinse de arin pe spinarea dealurilor şi nu în albia majoră (sau doar la limita albiei minore, cum cere bunul simţ!).  A se vedea pădurea dintre Ocna Şugatag şi Budeşti şi mai ales cea dintre Tăul Morărenilor şi Breb. Chiar dacă explicaţia este aparent facilă, adică abundenţa apei de retenţie la suprafaţă datorită substratului argilos, un studiu interdisciplinar geologic şi botanic ar putea contura un tip original de habitat.

Tăul (Mlaştina) Hotenilor este un loc straniu, şi încă nu s-a stabilit originea naturală sau antropică a acestui ochi de apă. Dacă este natural, el poate ascunde o mică comoară genetică, adică poate adăposti populaţii izolate de foarte multă vreme. Şi astăzi este tot mai uşor de demonstrat acest lucru…

Desigur că acest mic paradis are şi umbre; una evidentă ar fi aceea ca orice târâtor (şarpe, năpârcă) este strivit şi asta în modul cel mai firesc, natural. Dar este o problemă de educaţie ecologică, uşor de rezolvat în timp.

Dacă umbli prin Maramureşul Istoric întâlneşti localităţi cu numele de Breb, Brebi precum şi nume ca Breban, Brebu. Asta este o dovadă indubitabilă că pe aici au hălăduit în număr mare brebii (Castor fiber), adică nişte rozătoare uriaşe din neamul castorilor, acvatice prin excelenţă şi cu viaţă destul de ascunsă. Dacă suntem siguri că au fost o prezenţă comună aici până în Evul Mediu târziu, nu ştim cu certitudine răspândirea lor, când şi din ce cauze au dispărut. Habitatul optim al acestui animal îl reprezintă zona inundabilă a cursurilor de apă, respectiv pădurea aluvială din albia majoră a râurilor. Putem presupune că starea naturală a râurilor importante de aici, Mara, Iza şi Vişeu, precum şi Tisa,  în zona colinară, a permis prezenţa unor populaţii constante de brebi. Dar antropizarea treptată a zonei, trecerea de la ecosistemele naturale de pădure la agroecosisteme, a restrâns până aproape la dispariţie habitatul specific. A rămas doar amintirea în toponimii… A mai suferit acest animal din cauza a două pungi inghinale cu care este dotat (atât masculul cât şi femela), care depozitează un amestec de exudat şi metaboliţi din hrana animalului. Pasta unsuroasă se numeşte castoreum, este extrem de puternic mirositoare şi este folosită, împreună cu urina, la marcarea teritoriului. Dar încă din antichitate s-a ştiut că prin diluare, castoreumul devine un parfum extrem de delicat (probabil şi cu efect afrodisiac). În perioada creştină, până la cvasidispariţia speciei din Europa, castoreumul a fost folosit în ritualurile bisericeşti, apoi în parfumerie, în industria tutunului etc.

În urmă cu trei ani (2008) s-au semnalat pentru prima dată urme de breb în pădurea aluvială a Tisei din dreptul localităţii Sarasău. Urmele erau foarte caracteristice, cu arbuşti retezaţi la cca 40 cm de la sol şi cu câteva baraje pe un curs secundar la Tisei. Cea mai impresionantă urmă a fost un arbore doborât, cu o grosime de circa 30 cm. După mai multe observaţii, s-au obţinut şi câteva fotografii. Urmele din 2010 arată că microcolonia s-a deplasat în amonte, în apropiere de Sighet. Rămâne de stabilit căreia din cele patru subspecii europene care au supravieţuit îi aparţine micropopulaţia intrată pe cale naturală la noi. După poziţia geografică putem presupune că este vorba despre Castor fiber vistulanus, dar recolonizările recente din Europa cu diferite subspecii pot infirma această supoziţie. Oricum, apariţia şi stabilizarea acestui mamifer pe Tisa reprezintă un câştig pentru biodiversitatea Maramureşului şi, în ultimă instanţă, un exemplu de reconstrucţie ecologică.
În legătură cu acest animal, mai trebuie răspuns la două întrebări: 1) dacă este necesară prezenţa lui în Maramureşul Istoric. Da, este necesară pentru că există o regulă de aur în ecologie, care spune că cu cât sunt mai multe specii (autohtone) cu atât stabilitatea ecosistemelor este mai mare. 2) dacă specia este dăunătoare (se vehiculează frecvent această opinie). Nu, nu este dăunătoare, ci dimpotrivă. Aici îmi spun o opinie personală: tăierea arborilor şi arbuştilor la o anumită înălţime determină un proces foarte intens de lăstărire, care măreşte eficienţa pădurii aluviale în atenuarea inundaţiilor şi a viiturilor.

Ion Constantin: În campania de colectare de probe din iulie 2010 din Maramureşul Istoric, s-au realizat ieșiri în teren şi în Munţii Igniș, existând la dispoziția participanților mașini de teren ce au făcut posibilă o incursiune memorabilă în aceste zone. În Igniş se remarcă pădurile de foioase, printre care unele sunt foarte bine conservate, cu impact uman redus, precum şi platoul montan dominat de pajişti, cu suprafeţe acoperite cu afin (Vaccnium myrtillus); există locuri de o frumuseţe extraordinară, adevărate sanctuare pentru biodiversitate. În incursiunea noastră am observat un şerpar (Circaetus gallicus), cu un şarpe în gheare, planând maiestos pe deasupra stâncăriilor din zona Cheile Tătarului. În etajul subalpin cu stâncării şi întinderi de afin au fost observate păsări caracteristice: Anthus spinoletta – fâsa de munte; Prunella collaris – brumăriţa de stâncă, un vânturel roşu (Falco tinnunculus) cu mare agilitate vânând rozatoare.

A surprins plăcut dorința participanților de a cunoaște biodiversitatea unei zone puțin antropizate, un adevărat refugiu natural pentru speciile de plante și animale. Deși naturaliștii proveneau din țări diferite, din domenii diverse ale biologiei, cu sisteme educaționale și culturale deosebite, toți erau motivați de dorința de a proteja biodiversitatea existentă astăzi, în contextul unor acțiuni din ce în ce mai violente ale omului asupra naturii. Astfel, nu am putut să nu remarcăm că într-o Arie de Interes Comunitar (SCI – Igniș), desemnată pentru protecția habitatelor la nivel european, în bazinul râului Mara, se construieşte un baraj cu consecințe dezastruoase asupra faunei acvatice: din zonă vor dispărea, cu siguranță, ciclostomii, Eudontomyzon danfordi – chișcari, specie foarte rară și strict protejată la nivel european. Am avut discuţii interesante asupra reacţiilor pe care le-am putea avea cei ce ne ocupăm cu protecţia naturii.

O ieşire în teren nu este de ajuns pentru a cunoaşte frumuseţile naturii din Munţii Igniş. Astfel de acţiuni trebuie continuate şi permanentizate. Cunoaşterea biodiversităţii reprezintă un imbold pentru noi toţi, să cooperăm şi pe viitor pentru a putea proteja multitudinea de specii existente în Maramureşul Istoric.

Cristina Radu: Tabăra aceasta mi-a oferit oportunitatea de a vedea cum se lucrează în teren. Studierea peştilor mai îndeaproape şi din fotografiile realizate în această tabără, mi-a schimbat perspectiva asupra lor, punându-i într-o cu totul altă lumină. Echipamente de cercetare bine puse la punct, ne-au înlesnit accesul în zone de prelevare a probelor inedite şi greu accesibile. Este de remarcat caracterul plin de aventură al acestei ieşiri, în urma căreia am realizat că munca aceasta implică o mare doză de adrenalină şi asumare de riscuri, setea de cunoaştere, curiozitatea şi entuziasmul fiind elemente cheie în ducerea la bun sfârşit a unei astfel de activităţi.

Foto: Cu bărcile pe Iza

Maramureşul Istoric ni se înfăţişează pe vaste porţiuni ca fiind sălbatic, puţin atins de prezenţa omului modern. În sălbăticia virgină încă mai respiră libertatea şi sanctitatea naturii, aici sălăşluind o mare diversitate de organisme şi existând o mare heterogenitate a habitatelor, caracteristici după care râvnesc multe naţiuni vestice mai puţin norocoase. De-a lungul timpului, vesticii cu o acerbă ignoranţă prin acţiunile lor imprudente precum supraexploatarea ecosistemelor, neînţelegerea interconexiunilor în cadrul acestora, management deficitar al resurselor naturale, însoţite de un desăvârşit egoism, au produs câştiguri şi satisfacţii de moment, iar în timp au produs distrugere, dezechilibre naturale şi o pregnantă scădere a capacităţii de regenerare a ecosistemelor, acum aflându-se într-un stadiu de colaps şi confruntându-se cu o aşa-numită „criză ecologică”.

Foto: Tăul Morărenilor
În această tabără de studiu am realizat faptul că Maramureşul oferă mari posibilităţi de cercetare, aceasta fiind necesară în scopul conservării şi protecţiei ecosistemelor naturale şi biodiversităţii specifice existente aici. Pe lângă bogăţia naturală, întâlnim şi o bogăţie a tradiţiilor şi obiceiurilor, Maramureşul remarcându-se printr-un mare potenţial turistic. Tabăra a fost un prilej de desfătare sufletească şi gastronomică (mâncarea tradiţională maramureşeană fiind sănătoasă şi deosebit de gustoasă), un prilej de îmbogăţire a cunoştinţelor şi experienţei personale; am făcut schimb de idei şi cultură cu studenţi interesaţi de natură din ţară şi străinătate şi am cunoscut experţi în domeniu, am creat şi întărit legături, lucruri care pentru un novice în ale ştiinţei sunt absolut necesare.

Foto: Lacul Tepliţe

Aşadar, această experienţă socială însoţită de studierea faunei şi florei mai îndeaproape şi din fotografiile realizate, mi-au schimbat perspectiva asupra lor, punându-le într-o cu totul altă lumină şi evidenţiind strânsa dependenţă a omului de natură. Am conştientizat totodată necesitatea aducerii în prim plan a problemelor legate de mediu, în strânsă corelaţie cu educarea publicului larg în spirit ecologic, implicarea activă a acestuia şi creşterea interesului instituţiilor de stat vis a vis de aceste aspecte, acţiunile acestora punându-şi puternic amprenta asupra bunăstării economice şi sănătăţii populaţiei umane, pe temen lung.

Foto: Vizită la sediul Administraţiei Parcului Natural Munţii Maramureşului

Chindriş Andra Mariana: Ţara Maramureşului este o regiune în care activitatea antropică a distrus mai puţin biodiversitatea. Această „ţară” oferă teren pentru cercetare biologică, cât şi turistică. Activităţile desfăşurate în iulie 2010, (deplasări în teren, colectare de probe în zonele umede, rafting, studierea unor specii de libelule, fluturi, lilieci etc.) au permis o cunoaştere mai bună a biodiversităţii, dar şi observarea ariilor naturale de importanţă turistică.

Atât biologia cât şi geografia şi-au adus aportul pentru cercetare. Benefică a fost conlucrarea interdisciplinară precum şi schimbul de idei dintre cercetători şi tineri participanţi. Am reuşit să ajungem în cele mai ascunse locuri din natură, pentru a le studia, un exemplu elocvent fiind Tăul de la Hoteni.

Un alt loc interesant a fost biserica din satul Lunca la Tisa, în podul căreia se află o colonie de lilieci. Studierea liliecilor a fost realizată de un grup de cercetatori din veniţi din Germania, împreună cu dl. profesor Coroiu. Castorii de la Sarasău şi-au mutat colonia în altă locaţie astfel că au putut fi observate doar resturile adăposturilor pe care şi le-au construit la malul unui lac. Informaţiile obţinute în acest stadiu de cercetare (denumiri de specii, toponimii) pot fi folosite ca inspiraţie pentru satisfacerea curiozităţii turiştilor. Tinerii din regiune trebuie implicaţi mai des în astfel de acţiuni, în colaborare cu asociaţiile de turism şi ecologie din zonă, cu  facultăţi de profil, pentru a conştientiza faptul că protejarea naturii nu mai este o mişcare teoretică, ci este o necesitate în contextele actuale atât pe plan naţional cât şi mondial. În opinia mea, omul este parte componentă a naturii şi protejarea acesteia din urmă are ca finalitate un mediu mai curat şi mai prosper pentru o viaţă armonioasă.

Claudia Hotea: Este greu să descrii o experiență care a avut loc la doar câțiva kilometri de casă și care totuși este atât de diferită și de inedită, încât realizezi că frumusețea nu se ascunde în locuri îndepărtate, ci chiar în apropierea noastră. Din păcate, uneori suntem atât de ignoranți sau neștiutori, încât nu putem să ne imaginăm că lumea magică pe care o căutam e la o aruncătură de băț.

Acest sentiment de uimire și de încântare m-a marcat de-a lungul zilelor în care am luat parte, alături de soțul meu și de ceilalți participanți, la tabăra DEF. Am descoperit un alt Maramureș, acela de pe cursul apelor, cu ființe minunate, cu gâze și animale care altă dată treceau neobservate, o lume total diferită de ceea ce știam eu a fi. Am fost întotdeauna fascinată de natura maramureșeană, dar acum mai mult ca oricând pot spune că am ajuns să o simt pulsând prin vene, cu un grad de intimitate care încearcă omul atunci când revine la esențe.

Am fost magnetizați de râul Iza, un râu înainte banal, care ne trezea curiozitatea doar la inundații și care am descoperit că ascunde între malurile sale o floră și o faună îmbietoare, reconfortantă și ademenitoare. Poate pentru prima dată în viață, am alergat după libelule și fluturi și le-am găsit încântătoare. Am fost fascinată să văd barajele făcute de castori și impresionată la văzul a peste o mie de lilieci. Am învățat să respect natura mai mult, să iubesc micile ființe care mă înconjoară, să privesc la pești ca la o curiozitate biologică, nu doar ca la cina de deseară.

Și pe lângă toate bucuriile naturii, am avut privilegiul să întâlnesc oameni de valoare, cu adevărat pasionați de ceea ce fac, cu o dragoste față de natură și cu o dorință de a împărtăși altora din tainele ei. Tabăra DEF a fost un loc de schimbare a gândirii, de prioritizare a valorilor și de redescoperire a mea, omul, în strânsă relație cu natura. O relație pe care intenționez să o cultiv și să o întrețin, pentru că am aflat că frumusețea uneori se poate ascunde chiar în ograda noastră, în lucrurile pe care le considerăm normale și față de care ne comportăm ca atare.

Peter Lengyel: Dorim ca în anul 2011 să organizăm o continuare a acestei iniţiative… sperând în noi realizări şi adâncirea cunoaşterii biodiversităţii acvatice a zonei…

© dr. Peter Lengyel


DSC_7138

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Tabăra de Cercetare a Biodiversităţii Acvatice 2010 – Maramureş

  1. Stefana Bianu spune:

    draga peter,
    sunt una dintre colegele dvstra de lista [conservarea_biodiversitatii], la care m-am abonat din pasiune pentru natura si din ingrijorarea fata de pierderile irecuperabile din toata omenirea si in special din Romania

    citesc, cand pot, interventiile dvstra care sunt pt mine ca o „scoala fara diplome”…

    acest reportaj despre „Tabara 2010-Maramures” ma incurajaza in continuarea eforturilor grupului nostru, as spune complementar ca scop, menirii dvstra!

    va multumesc si va felicit pentru complexitatea relatarii, imbogatita in plus de sensibilitatea analizei socio, atat de utila in rodarea unui grup de lucru…

    Stefana Bianu
    presedinte „Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie”-RPER-France

  2. Aurel spune:

    Va felicit, studiez cu atentie rezultatele voastre care ne vor fi si noua de folos in actiunea pe Smesul Mic….
    Aveti o editie in 2011 ?

    • peterlengyel spune:

      Pana la urma, a fost o editie in 2011… o tabara excelenta, despre care imaginile inca nu au fost puse pe blog ca nu a fost timp🙂
      Se poate spera ca in 2013 sa existe o editie de Tabara Eco in Maramures, dar depinde inca de suportul financiar care va exista… sau nu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s