Bocşe, cărbune de lemn – mangal

Bocşele sunt grămezi din lemn de esenţă tare, mai ales fag (dar şi ulm, frasin, paltin etc), bucăţi de 1 metru aşezate radiar, constituind o formaţiune de circa 4 m înălţime şi 8 m diametru; sunt construite cu grijă apoi acoperite cu un strat de rumeguş şi pământ de circa 0,4 m grosime, movile în care lemnul arde mocnit şi se transformă în cărbune de lemn sau mangal.  Bocşele au o structură internă, nu sunt simple grămezi… în interior au o cameră de combustie la care duce un tunel care permite aprinderea mormanului… când se introduce o cârpă îmbibată cu benzină şi apoi aprinsă. Pentru ca arderea să fie mocnită, aportul de oxigen este controlat prin găuri în cuvertura de pământ, răsuflători care sunt deschise sau închise depinzând de vigurozitatea arderii din interior. Arderea este lentă, durează circa (2)-3-(4) săptămâni, dependent de dimensiunea bocşei şi de calitatea procesului… arderea lentă asigurând calitate bună a carbonizării; zilnic se introduc pe un canal vertical noi lemne. Bocşa este permanent supravegheată pentru a menţine arderea mocnită. Pericolul de a se surpa sub oameni sau de a cădea în furnalul central când este alimentat… este un risc… mare. O preocupare medievală, fum, funingine… mangal vândut local sau exportat în vestul Europei.

 

Dacă scormoneşti puţin suprafaţa bocşei arse, vezi că în interior jarul este încă roşu

© dr. Peter Lengyel

This entry was posted in Carpatii Orientali. Bookmark the permalink.

4 Responses to Bocşe, cărbune de lemn – mangal

  1. Grig says:

    Ar mai fi de adaugat cursul de apa de alaturi si aspectul jalnic al locului dupa incheierea sezonului plus niste ani dupa aceea. Dar acestea sint… alte detalii.

  2. dorin says:

    Valea Cernei, la intrare in Cerna sat a fost singurul loc in care eu am intalnit o astfel de activitate. Locul nu arata jalnic deloc. Era o portiune de maxim 100m liniari in care da, nu era curat, dar nu era intr-o regiune care sa afecteze mediul neaparat, iar in afara de gramezi, in jur nu am vazut daune majore. Din ce am reusit sa imi dau seama, este o activitate prost, foarte prost platita, in raport cu munca grea si riscanta depusa. Adevarata noastra problema legata de muntii nostrii si pe care numai Dumnezeu o mai poate oprii (in oameni mi-am pierdut speranta), este defrisarea salbatica de oriunde, oricum, si oricat.

    • Grig says:

      Lemnul acela creste direct sub forma de gramezi :-(
      Pe Jiul de vest, pe vremea cind drumul era forestier si nu DN66a, dupa (cred ca) 10 ani de la prima “intilnire”, inca se mai vedeau urmele. De data mai recenta, in Leaota, pe valea Dimbovitei, la marginea sudica a localitatii Dragoslavele (pe drumul vechi spre Tirgoviste, nu pe soseaua spre Cimpulung), puteti vedea cum arata locul dupa 3 ani de la abandonarea activitatii. Urme de acest fel pot fi gasite cam prin toate masivele montane. Ba chiar si in afara granitelor, pina in… Grecia.
      Ceea ce ati vazut dumneavoastra probabil ca era mai pe la inceput. Zona aceea nu cumva este in limitele unui Parc National?

  3. Pingback: Sărind de la una la alta, legat de lemn și nu prea | Stejar Masiv

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s